Zona franc: două reforme bancare, două calendare

Două reforme avansează în paralel în zona franc, și nu se aseamănă deloc. La sud, Comisia bancară a Africii Centrale a majorat capitalul social minim al instituțiilor de credit din CEMAC de la 10 la 25 de miliarde de FCFA, o creștere de 150% intrată în vigoare la 1 ianuarie 2026, însoțită de praguri de conformare care se întind până în 2029. La vest, noua lege uniformă privind reglementarea bancară în UMOA urmează un cu totul alt traseu: se transpune stat cu stat, la date diferite.

Diferența de formă contează la fel de mult ca și fondul. Un regulament comunitar se aplică pretutindeni în același moment. O lege uniformă, în schimb, trebuie preluată de fiecare parlament național: Benin a adoptat-o, Coasta de Fildeș și-a validat în Consiliul de Miniștri cadrul actualizat la finalul lunii aprilie 2026, Burkina Faso a urmat la finalul lunii iunie. Pe hârtie, regula este comună celor opt state membre. În realitate, ea nu se aplică încă pretutindeni în același moment.

Trecerea de la 10 la 25 de miliarde de FCFA în cinci ani nu este o operațiune de bilanț care se rezolvă la finalul exercițiului. Este o traiectorie: praguri datate, decizii privind acționariatul, uneori regrupări, și o guvernanță care trebuie să dea seamă de progres atât regulatorului, cât și propriului consiliu de administrație.

Primul prag nu se află la capătul drumului, ci la capătul anului: 14 miliarde de FCFA la 31 decembrie 2026. Instituțiile care nu puteau atinge acest nivel trebuiau să depună un plan de consolidare la Secretariatul General al COBAC înainte de 30 iunie 2026, termen deja depășit. Cu alte cuvinte, întrebarea pusă consiliilor de administrație în această toamnă nu mai privește ținta din 2029, ci decalajul față de 31 decembrie viitor.

Instituțiile care tratează această reformă ca pe un dosar juridic izolat descoperă prea târziu că ea angajează strategia de creștere, politica de distribuire și planul de finanțare. Cele care o tratează ca pe un program de transformare știu, la fiecare revizuire, unde se situează față de următorul prag.

Pentru un grup bancar prezent în mai multe țări din zonă, asincronia transpunerii creează un unghi mort. Sediul central conduce o conformitate medie, în timp ce cerințele nu sunt identice de la o filială la alta în același moment. Filiala aflată în avans suportă constrângeri pe care vecina ei nu le cunoaște încă; filiala rămasă în urmă devine punctul slab al grupului în ziua controlului.

Răspunsul încape într-o frază: se măsoară filială cu filială, apoi se consolidează. Este exact opusul practicii obișnuite, care consolidează mai întâi și descoperă decalajele la control. Un diagnostic pe fiecare instituție, pe baza aceluiași cadru de referință prudențial, face decalajul vizibil înainte ca acesta să devină o constatare.

Cele două reforme împărtășesc același soclu de cerințe: guvernanță și control intern, gestionarea globală a riscurilor, adecvarea fondurilor proprii, protecția clientelei. Acest soclu se măsoară o singură dată, pe o scală unică, apoi se proiectează pe textul aplicabil fiecărei instituții, instrucțiunea BCEAO pe de o parte, regulamentul COBAC pe de altă parte.

Acest lucru permite compararea a ceea ce este comparabil: maturitatea unei filiale din Abidjan și cea a unei filiale din Douala, pe aceleași domenii tematice, cu cerințe locale diferite. Și transformarea decalajului într-un plan de acțiune datat, ale cărui jaloane cad înaintea celor ale regulatorului, nu după.