54 de state și transformarea digitală: unde se află Africa?

Transformarea digitală nu mai este o opțiune pentru economiile africane: agricultură, industrie, servicii financiare, administrații, toate sectoarele sunt împinse deopotrivă de concurența mondială, de pătrunderea masivă a inteligenței artificiale în lanțurile de valoare și de politici publice tot mai structurate. Cincizeci și patru de state, tot atâtea traiectorii: dar peste tot se produce aceeași schimbare, de la o transformare suferită la o transformare organizată.

Primul motor este național: majoritatea statelor s-au dotat cu strategii digitale, cu agenții dedicate, planuri de identitate digitală, dematerializare a serviciilor publice și sprijinire a economiei digitale. Calitatea execuției variază, dar cadrul există și creează o așteptare: organizațiile publice și private sunt acum așteptate să avanseze.

Al doilea motor este continental: zona de liber schimb continentală africană apropie piețele și împinge spre armonizare. Pentru o întreprindere, exportul către vecin devine o perspectivă realistă, însă trebuie să poată demonstra că atinge standardele așteptate, fie ele sanitare, de calitate sau digitale.

Al treilea motor, adesea subestimat, este reglementar și sectorial. În spațiul UEMOA, BCEAO reglementează dispozitivele de guvernanță, de gestionare a riscurilor și de adecvare a fondurilor proprii ale instituțiilor financiare; în zona CEMAC, COBAC joacă același rol. Regimurile de protecție a datelor cu caracter personal se generalizează, iar cerințele de securitate cibernetică cresc. Sector cu sector, exigența se codifică: devine deci, în principiu, măsurabilă.

Pe teren, decalajele rămân considerabile, între state, între sectoare și în interiorul aceluiași sector. O bancă panafricană și o instituție de microfinanțare nu pornesc din același punct în fața acelorași cerințe prudențiale; o cooperativă agricolă exportatoare și o exploatație familială nu trăiesc trasabilitatea în același fel; o administrație din capitală și o colectivitate provincială nu au nici aceleași mijloace, nici aceleași competențe disponibile.

Această eterogenitate nu este un scandal, ci un punct de plecare. Problema se află în altă parte: majoritatea organizațiilor nu știu precis unde se situează. Diagnosticele existente sunt punctuale, realizate de firme de consultanță cu grile proprietare, rareori comparabile între ele și aproape niciodată urmărite în timp.

Între politica publică și teren lipsește deci aproape mereu o verigă: măsurarea. Cum se poate ști unde se află o bancă față de cerințele reglementatorului său, înainte ca inspecția să o spună? O cooperativă față de standardele de export, înainte ca un client să rupă relația? O administrație față de foaia sa de parcurs digitală, înainte de bilanțul de mandat?

Întrebarea se pune și pentru cei care finanțează. Donatorii internaționali, băncile de dezvoltare și programele publice desfășoară resurse importante pentru transformarea continentului; fără o bază de măsurare omogenă, impactul acestor finanțări se povestește mai mult decât se demonstrează, iar deciziile între beneficiari se iau fără instrument.

Exact aceasta este problema pe care o rezolvă un cadru de referință de maturitate: transformă o exigență, reglementară sau strategică, în criterii măsurabile, evaluează fiecare organizație pe această bază comună, apoi convertește decalajele într-un plan de acțiune datat. Fotografia devine traiectorie, iar traiectoria se poate pilota.

Dacă trebuie ales un sector martor, acesta este sectorul financiar. Zona și-a demonstrat capacitatea de salt tehnologic prin mobile money, iar supravegherea s-a structurat aici mai rapid decât în alte domenii: dispozitive prudențiale de tip Basel II-III în UEMOA începând din 2018, cerințe de guvernanță și de gestionare a riscurilor, procese de adecvare a fondurilor proprii. Cadrul există; întrebarea a devenit cea a profunzimii aplicării.

Iar această întrebare se pune diferit în funcție de mărime: o bancă panafricană și o instituție de microfinanțare trăiesc aceleași texte cu mijloace incomparabile. Este exact cazul de utilizare al unei măsurări de maturitate proporționate: aceleași criterii, o lectură onestă a decalajelor, priorități adaptate la mijloacele reale.

Experiența sugerează o ordine simplă. Mai întâi, alegerea cadrului de referință potrivit: cel al reglementatorului, atunci când există, sau un cadru sectorial recunoscut, în caz contrar. Apoi, măsurarea fără a aștepta să fii pregătit: un prim diagnostic imperfect dar structurat este mai bun decât o evaluare ideală mereu amânată. În final, instituționalizarea ciclului: reevaluarea la intervale regulate, pe aceeași bază, pentru ca progresul să devină vizibil și opozabil.

Aceasta este convingerea care structurează catalogul nostru: dispozitivele BCEAO / UEMOA și BEAC / CEMAC reprezintă singure 39 de cadre de referință gata de utilizare, alături de cadrele internaționale de securitate cibernetică, de date sau de durabilitate. Transformarea africană merită mai mult decât foi de calcul: merită instrumente.